Sunt Florin Cardoș

M-am născut în Baia Mare și am intrat prima dată într-o sală de box la 15 ani. Am boxat 16 ani ca profesionist, în gardă de stângaci, sub porecla „The Sniper”. Acum antrenez copiii și adulții din orașul în care am început.

Florin Cardoș cu centurile câștigate ca boxer profesionist

Cariera în ring

Între 2009 și 2025 am boxat în România, Ungaria, Germania, Franța, Marea Britanie, Belgia, Elveția și Turcia. Am câștigat trei centuri și am pierdut și meciuri, cu adversari foarte buni. Am învățat și din unele, și din altele, iar asta le arăt acum celor pe care îi antrenez.

Meciuri profesioniste
30
Victorii
23
Prin KO
11
Carieră
2009–2025
Gardă
Stângaci
Înălțime
178 cm
  • WBC CISBB, categoria semimijlocie, 2014
    victorie în fața lui Bogdan Mitic, la Cluj-Napoca
  • WBC Mediterranean, categoria semimijlocie, 2015
    victorie în fața lui Daniel Rasilla, la Cluj-Napoca
  • EBU European Union, categoria super-ușoară, 2018
    victorie în fața lui Steve Jamoye, la Herstal, Belgia

Sursa: BoxRec, registrul oficial al boxului profesionist.

Recordul meu e public, meci cu meci: BoxRec și Tapology.

Florin Cardoș într-un meci profesionist la gala DFS Florin Cardoș alături de Dani Fatul și centurile lui

Ca antrenor

Antrenez la Ayo Gym copii (vârsta minimă e 6 ani) și adulți, la box și la kickboxing. Unii vin pentru formă și pentru încredere, alții vor să concureze. Pe Dani Fatul l-am pregătit pentru 5 meciuri profesioniste, pe care le-a câștigat pe toate. Copiii mei au avut anul acesta primele concursuri, la Cupa NFT și la gala Expert Fight, iar la sfârșitul anului organizăm Cupa Ayo Gym la box.

„Din copii timizi și nesiguri, formăm copii încrezători și puternici.”

Pentru cine nu poate veni la sală, am pus pregătirea fizică pe care o făceam ca profesionist într-un program de 4 luni.

Florin Cardoș cu grupa de copii în fața ringului Lucru la palmare cu un copil, la grupa de kickboxingGrupa de box copii în fața ringului

Antrenează-te cu mine

Spune-mi dacă vii pentru copil sau pentru tine și îți spun la ce grupă să vii. Te aștept la Ayo Gym, pe Str. George Coșbuc nr. 14A.